Fără speranțe....

     Cu ce rămâi când ai pierdut tot? Unii ar spune că ai învățat o lecție, că ai rămas cu experiența. Despre ce experiență să pot vorbi când totul merge din ce în ce mai rău, când nimic din ce fac nu merge, nu e bun. Totul e gol, atât în jurul meu cât și în suflet. Nimeni în jurul meu să mi șteargă lacrimile, nimeni să îmi zică o vorbă, nimic înăuntrul meu să-mi dea putere.
    Oamenii te rănesc acolo unde doare cel mai rău. Îți spun și îți dovedesc că te iubesc, dar cea mai mică greșeală îi transformă. În loc de explicații oamenii îți vor durerea. Te vor răni cu ce știu că te doare cel mai rău. Vor arunca cuvinte reci și ce e mai rău, vor pretinde că nu aud urletul de durere pe care inima ta îl emite. Dar tu, suflet naiv, trebuie să te ridici și să îi iubești în continuare și să fii pregătit în orice moment că experiența se repetă. Te rogi să reziști, dar nu de dragul tău, de dragul celor care te rănesc. De tine nu îți mai pasă când iubești, tu doar asta știi, indiferent că inima îți e bucăți, trebuie să o aduni și să o convingi să simtă... până când nu mai poate. Dar ea funcționează pe principiul ”și când nu mai pot, tot mai pot puțin”.
    Dar dacă cei din jur se hrănesc cu durerea ta, tu suflet nobil, vei putea să îi lași să moară în lipsa hranei lor... ?
Iubirea înseamnă sacrificiu, indiferent dacă asta înseamnă să te autodistrugi!