Eu iubesc imperfecțiunea. Am meditat la acest subiect și am constatat că perfecțiunea este imposibilă. Unele caractere ale perfecțiunii s-ar bate cap în cap, deci perfecțiunea nu există și dacă există, nu văd ceva bun. Perfecțiunea este relativă. Perfecțiunea se află în ochiul privitorului.
Iubesc defectele, iubesc lucrurile neobișnuite, iubesc oamenii. Dacă ar fi totul perfect, m-aș plictisi.
Iubesc imperfecțiunea fizică si psihică a oamenilor. Mă supără încăpățânarea dar o iubesc. Iubesc oamenii cu defecte fizice, le consider originale și tipice persoanelor în cauză. Câteva urme care pierd finețea pielii pe spatele cuiva, roșeața din obrazul stâng a altcuiva, degetele scurte, picioarele prea subțiri, tenul prea închis, nasul prea ascuțit. Toți acești oameni sunt diferiți, dar au o ”amprentă” specifică. Mă fascinează toate acestea și le apreciez. Sunt așa cum sunt, așa cum trebuie să fie. Toți oamenii cu defecte sunt frumoși.
E ușor să iubești perfecțiunea, dar mai frumos e să iubești imperfecțiunea.
Imperfecțiunea mă fascinează.
