Toată vara mea a fost o poezie. A fost completă și chiar mai mult. Am avut parte de zâmbete, de lacrimi, de supărări de râsete până dimineața, de alcool, de hoinărit noaptea, de bătăi cu apă, de liniște în hamac, de plimbări cu bicicleta și Nutella la 2 noaptea. Vara asta a fost perfectă. Nu o să uit, în vara lui 2016 am copilărit în adevăratul sens al cuvântului.
Am cunoscut oameni, am dat oamenii nepotriviți la o parte, am dezamăgit și am fost dezamăgită. Cu toate astea am rămas cu ceva de neprețuit. Am mai făcut rost de încă o familie din care să fiu și eu o piesă. Am cunoscut o familie cu oameni superbi și amuzanți în mijlocul căreia mă simt în largul meu, vorbesc deschis și nu am rețineri.
Într-un timp atât de scurt și în anumite circumstanțe pe care le credeam imposibile m-am integrat perfect. Satisfacția și bucuria pe care mi le-a oferit lipsa mea de viziune m-au adus unde mă aflu acum, la sfârșitul verii, respectiv un nou început.
Vara asta mi-am trăit povestea.
Sper să pot să învăț să păstrez oamenii aproape. Regret enorm că am învățat să nu-mi pese de oameni, acum mi-aș dori să-mi revin.
Mai sper la veri ca asta, lângă aceiași oameni...
