Trecuturi....

     Am surprins mereu prin capacitatea mea de a afla lucruri. Modul meu de a aborda trecuturi ale oamenilor a fost cam forțat. Am folosit orice sursă ce îmi furnizează informații, evit să întreb pe cineva, ci analizez doar ce văd eu. Este riscant, deoarece ce poți să vezi poate nu coincide cu ce a simțit persoana la momentul respectiv.
      Dar sunt momente când în mâinile tale ajung amintiri care știi ce a trezit în persoana respectivă, și chiar dacă tu nu erai în viața persoanei și chiar dacă nu te privește, atunci când cauți prea adânc să fii pregătit, căci ce găsești ar putea durea. Chiar dacă amintirea cu un impact emoțional pozitiv s-a convertit într-o amintire îngropată adânc în sufletul persoanei respective, iar tu nu o să pomenești niciodată ce detalii știi, atunci când ei contact cu acea amintire să știi că e îngropată în exploziv, iar sufletul tău arzător va aprinde pulberea! Tu să te ții bine, suflete! Și dacă nu suporți amintirea, nu te distruge, îngroapă înapoi adânc ce ai găsit și nu-ți chinui sufletul! Îngroapă adânc și șterge urmele, tu nu trebuie să știi, nu te privește! Întoarce-te în prezent, trăiește prezentul, nu căuta în suferințele oamenilor, chiar dacă acolo se află bucăți de suflet nedescoperite încă....

Fără speranțe....

     Cu ce rămâi când ai pierdut tot? Unii ar spune că ai învățat o lecție, că ai rămas cu experiența. Despre ce experiență să pot vorbi când totul merge din ce în ce mai rău, când nimic din ce fac nu merge, nu e bun. Totul e gol, atât în jurul meu cât și în suflet. Nimeni în jurul meu să mi șteargă lacrimile, nimeni să îmi zică o vorbă, nimic înăuntrul meu să-mi dea putere.
    Oamenii te rănesc acolo unde doare cel mai rău. Îți spun și îți dovedesc că te iubesc, dar cea mai mică greșeală îi transformă. În loc de explicații oamenii îți vor durerea. Te vor răni cu ce știu că te doare cel mai rău. Vor arunca cuvinte reci și ce e mai rău, vor pretinde că nu aud urletul de durere pe care inima ta îl emite. Dar tu, suflet naiv, trebuie să te ridici și să îi iubești în continuare și să fii pregătit în orice moment că experiența se repetă. Te rogi să reziști, dar nu de dragul tău, de dragul celor care te rănesc. De tine nu îți mai pasă când iubești, tu doar asta știi, indiferent că inima îți e bucăți, trebuie să o aduni și să o convingi să simtă... până când nu mai poate. Dar ea funcționează pe principiul ”și când nu mai pot, tot mai pot puțin”.
    Dar dacă cei din jur se hrănesc cu durerea ta, tu suflet nobil, vei putea să îi lași să moară în lipsa hranei lor... ?
Iubirea înseamnă sacrificiu, indiferent dacă asta înseamnă să te autodistrugi!