marți, 9 februarie 2016

Valentine's Day sau Ziua Îngrămădiților... ăăă,scuze, Îndragostiților.

                  Valentine's Day sau Sfântul Valentin este o sărbatoare aparținând tradiției orientale, care este sărbătorită pe 14 februarie, adică peste 5 zile. Am dat și o mică explicație pentru cei care nu sunt tocmai informați.
                 Sinceră să fiu, nu cred ca este persoană intre 10 și 35 de ani să nu fii auzit de această splendidă sărbătoare care mie, personal, mi se pare o mare prostie. Nu judec omul pe care îl cheamă Valentin/a, nu mă înțelege greșit, dar cel care îi face cadou iubitului/iubitei și are o relație mai bătrână de un an, ori are chef de o încă o zi atârnat de gâtul omului iubit, ori omul e pe bune îndragostit pe viață, deși mi se pare imposibil.
                 Tot respectul pentru adevarații îndragostiți, dar eu consider ca ”îndragosteala” nu dureaza mai mult de 6 luni, dupa primele 6 luni cam știi ce face omul ăla zi de zi, îi cunoști proastele obiceiuri, îi cunoști bunele maniere (dacă le are), știi ca doarme cu fața spre ușă sau cu spatele la tine. Știi multe.
               Mai mult decât atât, mă supără acele domnișoare care își caută cu disperare un băiat cu puțin timp înainte de 14 februarie, care nu se uită la bani pentru cadourile specifice sărbătorii, și se ține de el până in martie ca să mai primească ceva. Și dacă nu găsesc masculul cu buzunarul gros, se duc repede la florărie și își cumpără un buchet cu 49 de trandafiri roșii, bombardează site-urile de socializare cu poze și statusurile gen ”Cel mai bun iubit”, ”Te iubesc atât de mult, nu mai pot trăi fară prezența ta”. Pe bune? Nu știam ca nu mai poți trăi fară florăreasă, oxigenul, apa și hrana nu îți mai plac?
            Aș aprecia mai mult dacă s-ar ține cont de sărbătorile, obiceiurile și tradițiile noastre.Hai să încetăm să îi copiem pe alții și să fim originali. Să apreciem ce au ei, dar nu să imprumutăm. Bat la pariu ca alte tări nu merg cu capra, cu ursul, cu steaua, sau la colindat.Dar apreciază ce avem noi.
Tradițiile noastre se pierd, strazile sunt goale în ajunul Crăciunului, dar cafenelele sunt pline de  Valentine's Day...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu